Descarca ghidul (click pe imagine)

Dupa familie, scolii ii revine o responsabilitate majora in educarea, formarea si dezvoltarea armonioasa a personalitatii elevilor, precum si in prevenirea comportamentelor negative ce pot sa apara la varsta adolescentei. Initierea si derularea in scoala a unor activitati educative centrate pe problematica consumului de alcool in randul minorilor este o necesitate.

A-i invata pe elevi cum sa reziste la presiunea anturajului si sa faca fata tentatiilor, a le oferi informatii pe baza carora sa ia decizii in cunostinta de cauza, a-i face sa inteleaga riscurile la care se pot expune sunt doar cateva dintre obiectivele pe care profesorii le pot atinge prin implementarea unui model de educatie preventiva eficienta. Un accent important trebuie pus pe factorii de protectie, mai precis identificarea circumstantelor ce pot reduce gradul de vulnerabilitate si consecintele expunerii adolescentului la situatii de risc.

Pentru a genera schimbarea atitudinii si percept­iei adolescen­tilor in ceea ce priveste consumul de alcool este necesar ca abordarea profesorilor sa se bazeze pe intelegere, sus­tinere si incredere, sa fie calibrata nevoilor reale ale adolescentilor.

Ghidul educational Ramai in joc! Adolescenta fara alcool! se adreseaza cadrelor didactice si consilierilor scolari din invatamantul preuniversitar si este un instrument de lucru ce ofera metode si tehnici educationale si psihopedagogice de preventie si combatere a consumului de alcool in randul minorilor. Materialul a fost elaborat impreuna cu psihologul educational Violeta Carmen Tapai si cu sprijinul Ministerului Educatiei Nationale.

Programul „Educatia in 5 pasi”

Ghidul propune profesorilor programul “Educatia in 5 pasi” pentru prevenirea consumului de alcool în randul elevilor, bazat pe o strategie educationala pozitiva cu accent pe:

  • Dezvoltarea si afirmarea personalitatii
  • Informarea elevilor in legatura cu alegerile lor si constientizarea acestora
  • Intelegerea corecta a realitatilor vietii
  • Dezvoltarea, in cadrul grupurilor de varsta, a unor relatii autentice de prietenie
  • Educarea in spiritul asumarii unor alegeri responsabile in legatura cu petrecerea timpului liber
  • Promovarea in randul elevilor a unui stil de viata sanatos si echilibrat

Orele de dirigentie si de consiliere scolara reprezinta cadrul orar in care se pot desfasura activitatile practice incluse in Ghid. Prin specificul lor, aceste ore au menirea de a sustine procesul de dezvoltare personala si de a influenta pozitiv relatiile interpersonale, orientandu-i pe elevii aflati la varsta adolescentei pe parcursul acestei etape de maturizare.